jocuri pentru adolescenti

Jocuri distractive pentru adolescenți: idei fun care asigură distracția la orice petrecere

Adolescența este o perioadă plină de energie și curiozitate, iar jocurile pot fi o modalitate excelentă de a elibera această energie și de a crea amintiri memorabile. Indiferent dacă ești pasionat de aventuri epice sau preferi provocările strategice, există o varietate de jocuri distractive și interesante care pot satisface orice preferință.

Pe lângă muzică și dans, jocurile pot fi ingredientul secret care transformă orice petrecere într-un eveniment epic. Dacă ești în căutarea unor jocuri distractive pentru adolescenți, am pregătit o listă cu idei fun care promit să aducă entuziasm, zâmbete și distracție la orice petrecere, excursie sau întâlnire de grup.

Concurs de Trivia

Organizează un concurs de Trivia pe diverse teme, de la filme și călătorii la universul Harry Potter, cultura pop sau sport. Acest joc îi va implica pe toți participanții și îi va stimula să își testeze cunoștințele. Echipa sau jucătorii cu cele mai multe răspunsuri corecte pot fi premiați cu daruri simbolice cum ar fi: o agendă amuzantă, un carnet cu anime-ul preferat sau un set de pixuri pentru fanii Strager Things.

O aventură escape room acasă

Jocurile distractive inspirate din aventurile escape room se numără printre cele mai apreciate de adolescenți, pentru că le oferă suspans, experiențe noi și aventuri variate. Un escape room pentru tineri, potrivit atât la petreceri, cât și în excursii și vacanțe este Mystery House, un joc cooperativ de explorare și rezolvare de enigme în timp real, într-un cadru 3D, ghidat de o aplicație pe mobil.

Un alt joc fun, plin de aventură și mister este Escape Room Jumanji în care te distrezi împreună cu prietenii, rezolvi puzzle-uri și găsești indicii ascunse în încercarea de a debloca secretele insulei.

Adevăr sau provocare

Te-ai întrebat vreodată care sunt cele mai bine păstrate secrete ale prietenilor tăi? Începe un joc de Adevăr sau provocare și dezvăluie aceste secrete într-un mod intim, dar amuzant, cu sute de întrebări și provocări amuzante și trăsnite. Adevăr sau provocare este unul dintre cele mai faimoase jocuri distractive din toate timpurile, de care oamenii de toate vârstele se bucură de generații întregi, așadar nu putea să lipsească de la o petrecere pentru adolescenți. Alege varianta Adevăr sau provocare – Nopți albe sau varianta Să înceapă petrecerea și pregătește-te de distracție.

Așezați-vă într-un cerc stâns. Alegeți primul jucător care va învârti sticla. Când sticla se oprește, jucătorul care a învârtit-o trage o carte din teanc și întreabă persoana aleasă de sticlă: „Adevăr sau… provocare?”. Fiecare jucător are posibilitatea de a alege o provocare sau să răspundă la o întrebare. Provocarea trebuie îndeplinită fără scuze, iar răspunsurile întrebărilor trebuie să fie sincere. Și, nu în ultimul rând, cea mai importantă regulă este încrederea.

Would You Rather?/ Ce ai alege dintre?

Ce altă modalitate mai bună de a aduce prietenii împreună decât organizarea unei petreceri cu un joc captivant care permite tuturor să vorbească deschis, să elimine stângăciile și să se cunoască mai bine? Celebrul joc interactiv Would You Rather?, acum în varianta carte, cuprinde o colecție de întrebări amuzante ce îi vor provoca pe toți, indiferent de vârstă. Vei descoperi 160 de întrebări ciudate și distractive care te fac să gândești, să înveți lucruri noi și interesante despre cei din jurul tău și să te simți bine, în timp ce încerci să ieși învingător.

Karaoke party

Folosește o aplicație online și un microfon mini karaoke pentru telefon și organizează un joc de karaoke distractiv în care fiecare are posbilitatea să-și pună aptitudinile vocale la încercare. Puteți chiar organiza un concurs solo sau pe echipe, iar câștigătorul să primească diploma de „cea mai bună voce” din grup și un premiu simbolic. 

Povești întunecate

Dacă Sherlock Holmes ar alege un joc cu cărți, printre preferatele lui s-ar afla cu siguranță și Povești întunecate, un joc care îți pune mintea la contribuție și în care capacitatea de deducție face diferența.

Regulile jocului sunt simple: un jucător extrage un cartonaș din cutie, care are pe spate indicii despre rezolvarea crimei. Cel care trage cartea citește doar indiciile, lăsându-i pe ceilalți să ghicească ce s-a întâmplat. În seria Povești întunecate există sute de povești misterioase și enigme care așteaptă să fie descoperite. Un joc distractiv pentru adolescenți potrivit pentru petrecerea de revelion, de Crăciun, de Halloween, o zi de naștere sau în oricare altă zi.

Ghicește melodia

Pentru adolescenții care iubesc muzica și au cunoștințe dintre cele mai variate, jocul ghicește melodia le oferă o porție zdravănă de distracție. Ai nevoie de o boxă, poate fi o variantă mini, portabilă de la MOB cu un design simpatic în forma unui animal care dansează pe muzică și pe care o poți lua cu tine oriunde are loc petrecerea sau o boxă Bluetooth Halo One modernă, cu o calitate audio foarte bună.

Creează un playlist cu melodii cât mai diverse, apoi fredonează fie prima parte din melodie, fie notele de final, fie versurile de la mijlocul oricărui cântec de pe listă. Cine ghicește cele mai multe melodii câștigă și pe fiecare melodie ghicită toată lumea dansează.

Nume de Cod

jocuri distractive pentru adolescenti

Din lista cu jocuri distractive pentru adolescenți nu putea să lipsească Nume de Cod, alegerea ideală pentru momentele în care vrei să te pui în pielea unui agent secret și să intri într-o cursă contracronometru mai ceva ca James Bond. Un joc de spionaj în echipă, perfect pentru o întâlnire a adolescenților. 

Nume de cod implică doi agenți experimentați, așa numiții Spymasters, care cunosc identitatea celorlalți spioni și care dau indicii sub forma unui cuvânt, iar coechipierii trebuie să dezbată și să deducă ce au vrut să spună aceștia. Cu solicitările Spymasters, jucătorii trebuie să contacteze toți agenții lor de teren, înainte ca cealaltă echipă să o facă. În plus, toată lumea trebuie să se ferească de asasin.

Varianta Nume de Cod Imagini conține imagini în loc de cuvinte, iar simbolurile misterioase de pe hartă sunt coduri pentru locurile unde spionii trebuie să întâlnească agenții secreți. Pentru cei care adoră desenele animate, există și varianta Nume de Cod – Disney, în care fiecare echipă trebuie să descoperă comorile ascunse pe hartă, iar indiciile sunt inspirate din universul Disney.

Nicodată nu am!

Unul dintre cele mai distractive și amuzante jocuri pentru adolescenți și adulți deopotrivă, care poate fi jucat la petreceri, în excursii sau în timpul liber. O seară de jocuri nu va fi completă fără o rundă de Niciodată nu am! Acest joc popular de petrecere îi provoacă pe jucători să spună adevărul despre ceea ce au făcut sau nu au făcut. Așadar, provoacă-ți prietenii cu un joc de Niciodată nu am! la care doar cei curajoși vor supraviețui.

Ai nevoie de un bol mare plin cu tot felul de bomboane și dulciuri, care mai de care mai interesante și ciudate – de la jeleuri cu mandarine învelite în ciocolată, jeleuri cu aromă de cola, bomboane și bezele acidulate sau migdale caramelizate acoperite cu sare de Himalaya. Fiecare adolescent spune pe rând: “Niciodată nu am…”, urmat de ceva ce nu a făcut niciodată. Dacă vreunul dintre prietenii din grup a făcut acel lucru, aceștia mănâncă o bomboană, fără însă a vedea ce aleg din bol.

Jenga

Jenga este un joc distractiv și palpitant în care jucătorii încearcă să construiască, piesă cu piesă, un turn înalt. Scopul jocului este acela de a scoate piese din interiorul turnului fără să-l dărâmi. După ce scoți o piesă o pui deasupra turnului în direcția potrivită, pentru ca acesta să se înalțe. Pe măsură ce înaintează jocul, tensiunea, emoția și amuzamentul cresc, iar turnul devine din ce în ce mai instabil.

Twister

Un alt joc distractiv potrivit pentru întâlnirile și petrecerile adolescenților este și Twister. Un joc simplu și amuzant care presupune răsuciri conform bulinelor de pe suprafața de joc. Mobilitatea fiecăruia va fi pusă la grea încercare, iar situațiile amuzante nu vor întârzia să apară, atunci când vă veți trezi în tot felul de poziții încâlcite.

Indiferent de preferințe, aceste jocuri distractive de grup pentru adolescenți promit să ofere momente de amuzament, provocare și aventură. Așa că, pregătește-te să dansezi, să cânți, să destăinui cele mai ascunse secrete și să râzi cu cei mai buni prieteni ai tăi! Pentru mai multă inspirației te așteptăm în magazinele Cărturești sau pe carturesti.ro să descoperi alte idei și jocuri distractive pentru adolescenți, care vor transforma orice eveniment într-unul memorabil.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.