KISS End of the Road World Tour live la București / Romexpo, 16 iulie 2022

Cronică de concert de Alina Cruceru

Există câteva formații în lume, legendare și încă active, pe care orice iubitor de muzică știe că ar trebui să le vadă live măcar o dată în viață. Printre ele se numără, fără nicio urmă de îndoială, KISS, grup american format în 1973, renumit mai ales pentru aparițiile live de tip shock rock (picturi faciale, costume constând, printre altele, în armuri și tocuri/platforme, instrumente cu sclipici, scene horror-comice, efecte pirotehnice spectaculoase). Poate că nimic din toate astea nu sună neobișnuit în zilele noastre, însă în anii ’70, când KISS domina topurile mondiale, erau destul de șocante. În anul 2019, titanii de la KISS au pornit în turneul lor de rămas bun (nu primul, dar probabil ultimul), supranumit End of the Road World Tour. Spre marele nostru noroc, România a fost și ea inclusă pe lista concertelor europene, însă din pricina pandemiei concertul din București a fost amânat până în vara acestui an. De altfel, este prima dată în istorie când KISS vizitează România.

Concertul ar fi trebuit să fie deschis de o altă formație legendară, Whitesnake, pe care așteptam cu nerăbdare s-o revăd pentru a patra oară. David Coverdale este unul dintre vocaliștii mei preferați și, după umila mea părere, unul dintre cei mai buni din istoria rockului. Instrumentiștii cu care cântă în prezent sunt, de asemenea, unii dintre cei mai buni din industrie. Din păcate, însă, o serie de probleme de sănătate a determinat formația să încheie prematur bucata europeană a turneului Whitesnake (și el tot unul de final de carieră, de altfel), astfel că locul a fost cedat formației germane Powerwolf.

POWERWOLF

Întâmplător, Powerwolf este o formație care îmi place mult, așa că m-am bucurat când am aflat că va veni la București. Fondată în 2003, formația îmbină un sunet pur de power metal cu teme lirice inspirate din legende cu vampiri, vârcolaci sau strigoi. Da, sună ridicol, însă exact asta e intenția. Powerwolf nu se ia în serios, ci joacă un rol. Și îl joacă foarte bine, show-ul fiind chiar impresionant; de la costumele elaborate, fețele vopsite și recuzita creativă până la sunetul energic, puternic și curat. Formația, alcătuită din Attila Dorn la voce, Matthew Greywolf la chitară, Charles Greywolf la bass și chitară, Falk Maria Schlegel la orgă și Roel van Helden la tobe (toate sunt nume de scenă, desigur), a energizat publicul cu piese precum Army of the Night, Demons Are a Girl’s Best Friend (titlu care parodiază mai celebrul Diamonds Are a Girl’s Best Friend), Werewolves of Armenia sau, spre deliciul românilor, ale căror legende au inspirat acest titlu, Armata Strigoi. Fiecare piesă a fost prezentată cu mult umor de către Attila, care a menționat și cât de neplăcut este să cânți, pe o asemenea căldură, într-un costum constând în numeroase straturi de robe și armuri. Concertul a inclus și câteva exerciții vocale, la care publicul a participat cu entuziasm. „The resurrection of live music”, cum bine a descris Attila Dorn acest moment.

KISS

După o pauză de aproximativ o oră, cu o punctualitate atipică pentru headlinerii de concerte sau festivaluri, KISS și-a anunțat intrarea cu mesajul

Alright, Bucharest. You wanted the best? You got the best! The hottest band în the world: KISS!

You Wanted the Best, You Got the Best!! este și titlul unei compilații KISS lansate în anul 1996. Apoi, într-o explozie de artificii, membrii formației KISS au coborât pe scenă purtați pe platforme mobile și au intrat direct în acordurile celebrei piese Detroit Rock City. Componența actuală a formației îi include pe Paul Stanley la voce și chitară, Gene Simmons la bass și voce, Tommy Thayer la chitară și Eric Singer la tobe. Primii doi sunt membri originali, în vreme ce Tommy Thayer și Eric Singer i-au înlocuit pe Ace Frehley, respectiv pe Peter Criss după numeroase conflicte și schimbări de componență în cadrul formației.

În rândul fanilor, supranumiți și KISS Army, membrii formației mai sunt cunoscuți și sub numele The Starchild, The Demon, The Catman și The Spaceman, personaje recognoscibile și după picturile faciale distinctive. Poate că a venit momentul să menționez că nu am fost niciodată un mare fan KISS. Și, de fapt, majoritatea oamenilor pe care îi cunosc au păreri similare când vine vorba despre muzica lor, care a variat la nivel de calitate și originalitate de-a lungul anilor. Însă capitolul la care formația a strălucit întotdeauna, cu siguranță mai mult decât majoritatea, a fost show-ul. Și, în cele aproape două ore în care membrii KISS au dat tot ce aveau mai bun, am aflat exact cât de adevărat este acest lucru. În primul rând, KISS sună excelent. Da, Stanley și Simmons se folosesc uneori de backing tracks, însă nu mi se pare de neiertat acest lucru după aproape 50 de ani de carieră și peste 150 de concerte doar în acest turneu. În al doilea rând, KISS arată excelent. De la costumele și picturile faciale legendare și până la forma fizică și energia membrilor formației, e greu să-ți dai seama că nu ai călătorit în timp, la un concert din anii de glorie ai formației. De altfel, în timpul piesei Deuce, pe ecrane au rulat imagini cu coregrafia originală, pe care formația a replicat-o pe scenă cu diferențe insesizabile (cu excepția calității imaginii, desigur). Paul Stanley a comunicat constant cu publicul și e o adevărată bucurie să-i auzi vocea care pe mine, cel puțin, mă duce mereu cu gândul la personajul Pennywise al lui Stephen King. A repetat probabil de zeci de ori „We love you, Bucharest” și și-a exprimat bucuria de a cânta pentru prima dată în România.

Show-ul a fost, fără nicio exagerare, absolut spectaculos.

Dincolo de orice așteptări, ale mele, dar și ale prietenilor cu care am fost sau cu care m-am întâlnit la concert. Piese celebre precum Lick It Up, Shout It Out Loud, Calling Dr. Love sau Love Gun au fost punctate de explozii de artificii, tunuri, lasere și proiecții video elaborate. Piesele War Machine și God of Thunder au inclus momentele horror celebre ale lui Gene Simmons, piesa Psycho Circus mi-a amintit cu nostalgie de jocul video cu același nume, creat în onoarea formației, pe care îl jucam obsesiv în liceu, iar chitara lui Tommy Thayer a izbucnit în scântei. Concertul a inclus și o serie de solo-uri excepționale de tobe, chitară și bass. La un moment dat, Paul Stanley a întrebat publicul dacă îl primește în mijlocul său. După trei runde de confirmări entuziaste, Stanley a „zburat” cu tiroliana către turnul de sunet. Adică fix în mijlocul publicului, așa cum a promis. Și, deși nu am verificat setlistul concertului înainte, am anticipat ce urma să cânte de acolo, respectiv celebra piesă I Was Made for Lovin’ You, probabil cea mai cunoscută piesă a formației în ciuda criticilor pe care le-a atras de-a lungul timpului din pricina influențelor disco atipice pentru o formație rock. Așa cum era de așteptat, publicul a cântat toate versurile, iar Stanley a rămas în turn și pentru ultima piesă dinainte de bis, Black Diamond.

Bisul a fost compus din balada Beth, compusă de Peter Criss și cântată în prezent de către Eric Singer la voce și pian, Do You Love Me și celebra Rock and Roll All Nite, o alegere perfectă pentru încheierea unei seri pline de energie. Scena a explodat în confetti și baloane, iar Paul Stanley a încheiat show-ul spărgându-și chitara în bucăți (primul meu gând a fost că trebuie să ai mulți bani ca să-ți permiți câte o chitară la fiecare concert dintr-un turneu global). Pe ecrane a apărut logo-ul KISS, în culorile steagului României (un moment care mi-a dat emoții după ce, în Austria, formația a făcut o gafă uriașă afișând culorile steagului Australiei), însoțit de mesajul „KISS LOVES YOU BUCHAREST”.

În încheiere, voi spune cu toată sinceritatea că show-ul KISS a fost probabil cel mai spectaculos la care am fost vreodată. Pentru mine, din tot ce am văzut până acum, la nivel de spectacol se mai apropie Alice Cooper, Iron Maiden sau Rammstein. Deși nu a mai scos niciun material discografic în ultimii 10 ani, formația a continuat să se concentreze pe ce a făcut întotdeauna cel mai bine: show. De altfel, KISS a pus întotdeauna accent mai degrabă pe teatralitate decât pe muzică, iar din acest punct de vedere puțini artiști au reușit să se apropie de ceea ce KISS face cu succes de aproape 50 de ani. Și cu același entuziasm, aș îndrăzni să spun. Dacă acesta este, într-adevăr, ultimul lor turneu, cred că este unul demn de contribuția lor la istoria muzicii și performance-ului rock. Ca s-o spun pe englezește, they’re going out with a bang. Și mă bucur teribil că am avut șansa să trăiesc această experiență.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.