20devisuri-flash

O excursie pentru 20 de visuri

15 iulie- 15 septembrie

La 11 ani imaginaţia este cea mai uşoară metodă de a evada, de a se juca, de a descoperi şi de a crea.  Din fericire, imaginaţia nu ţine cont de situaţia financiară a părinţilor sau de neajunsuri.

20 de copii din clasa a VI-a din zona defavorizată Făcăeni, judeţul Ialomiţa au, probabil, o imaginaţie extrem de antrenată: visează la o lume diferită de a lor, în care pot explora lucruri noi şi se pot bucura de fiecare nouă descoperire. O astfel de experienţă poate fi o excursie în Bucureşti, în oraşul acela mare, agitat, viu, despre care ei aud multe lucruri şi bune şi rele.

Noi vrem să le arătăm partea bună şi educativă a capitalei: un traseu cultural (Muzeul Antipa, Muzeul Naţional de Artă şi o piesă de teatru pentru copii) care să le alimenteze imaginaţia cu idei îndrăzneţe.

De aceea, în perioada 15 iulie – 15 septembrie 2012 redirecţionăm 5% din vânzările de pe Cărtureşti.ro aferente acestei perioade pentru a transforma 20 de visuri în realitate şi amintiri plăcute. Aşadar, primim pentru a dărui.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.