cover_FB_BeSMART_06-2018

Singurul explorator român din National Geographic Society, Sergiu Jiduc, la GreenTech Film Festival

  • Sergiu Jiduc, singurul explorator român din comunitatea National Geographic, cercetător în științele pământului și expert în strategiile de dezvoltare sustenabilă, vine la GreenTech Film Festival, pe 13 noiembrie;
  • Avanpremiera mondială a celui de-al doilea sezon MARTE, o producţie prezentată de National Geographic, din a cărei distribuţie face parte şi actriţa româncă Anamaria Marinca, va putea fi urmărită în exclusivitate, din sala de cinema, marţi, 13 noiembrie, ora 19.00, la GreenTechFilm Festival. Aflată la New York la un eveniment de lansare a noii serii, actriţa a transmis un mesaj publicului din România (https://youtu.be/9WgMu0lMBbM);
  • Mizele şi perspectivele economice ale criptomonedelor vor fi dezbătute în prezenţa invitatei Joëlle Toledano, profesor de economie la Universitatea Paris Dauphine, şi a altor specialişti români;

În perioada 12-14 noiembrie 2018 va avea loc la Bucureşti cea de-a doua ediţie a festivalului de filme documentare, GreenTech Film Festival. Invitatul special al acestei ediţii este Sergiu Jiduc, singurul explorator român din National Geographic Society, cercetător în științele pământului și expert în strategii de dezvoltare sustenabilă. Publicul îl va putea cunoaşte marţi, 13 noiembrie, orele 20.30, când va susţine prezentarea „Noua eră a explorării”, urmată de un Q&A.

Sergiu Jiduc este de origine din Transilvania, unde prin intermediul alpinismului a dezvoltat o simpatie pentru mediul natural și studierea acestuia. Pasiunea sa pentru geografie l-a motivat să studieze Environmental Geoscience la Universitatea din Edinburgh, urmată de un Master în Ştiinţă în Environmental Technology la Imperial College din Londra. A primit granturi prestigioase pentru cercetare, primul său grant National Geographic fiind acordat în 2012 pentru evaluarea schimbărilor peisagistice din Anzii Peruani.

Cercetarea sa se concentrează pe înțelegerea dinamicii dintre sistemul climatic, siguranța resurselor de hrană și apă în zonele montane. În prezent, eforturile de cercetare ale lui Sergiu Jiduc acoperă spectrul științelor naturale și sociale (o componentă importantă a cercetării fiind înțelegerea mecanismelor de declanșare precum şi comportamentul ghețarilor în creștere sau în stare de avans rapid din Himalaya-Karakoram).

Pe lângă alpinism, Sergiu Jiduc este de asemenea, un comunicator științific care a lucrat la Festivalul Internațional de Științe din Edinburgh și a ținut mai multe discursuri la evenimente precum TEDx Londra, Flood Expo Londra, Seminarele de Explorare ale Societății Regale de Geografie din Londra, Societatea de Explorare a Universității din Oxford precum și altele.

Anamaria Marinca as Marta Kamen in her lab at IMSF. In the first episode of season 2, Scientists at IMSF’s outpost on the Red Planet brace for the arrival of a new set of colonists—miners commissioned by Lukrum, a for-profit corporation. The mission to colonize Mars becomes a battle between science and self-interest when Lukrum makes its home on the Red Planet.
(photo credit: National Geographic/Dusan Martincek)

În România, prezenţa lui Sergiu Jiduc va putea fi remarcată în aceeaşi zi în care la nivel mondial este urmărită avanpremiera celui de-al doilea sezon al documentarului MARTE, o producţie National Geographic, în parteneriat cu producătorul Brian Grazer („Apollo 13”, „A Beautiful Mind”) şi regizorul Ron Howard („The Da Vinci Code”, „Solo: A Star Wars Story”). Avanpremiera serialului care dă viaţă unui scenariu în care pământenii devin primii locuitori ai planetei MARTE va putea fi văzută în sala de cinema, pe 13 noiembrie, începând cu ora 19.00. Aflată la New York la un eveniment de lansare a noii serii, actriţa româncă Anamaria Marinca, parte din distribuţia documentarului,  a transmis un mesaj publicului din România:  https://youtu.be/9WgMu0lMBbM.

Viitorul umanității se va îndrepta, în mod fundamental, într-una una din următoarele două direcții: fie vom deveni o specie multiplanetară care va călători în spațiu, fie vom rămâne pe această planetă până la apariția unui eveniment catastrofal ce ne va aduce extincția. Pentru un viitor optimist, prima opțiune trebuie să fie valabilă”, afirmă Elon Musk – MARTE, National Geographic.

Din programul festivalului, tot pe 13 noiembrie, face parte şi dezbaterea „Când tehnologia serveşte economia. Criptomonede: mize şi perspective” susţinută de Joëlle Toledano, profesor de economie la Universitatea Paris Dauphine, în prezenţa altor specialişti români în domeniul economiei. Evenimentul va avea loc în Atriumul Institutului Francez din Bucureşti, începând cu ora 19.00.

Accesul la cele trei evenimente din ziua de 13 noiembrie este gratuit, în baza unei rezervări prealabile la contact@greentechfilmfestival.ro.

Festivalul include proiecţii de film documentar care aduc în atenţia spectatorilor imaginea omenirii de peste 25 de ani („Oameni, Zei şi Tehnologie”), cum funcţionează tehnologia online („Viitorul creat de noi”) şi crearea de conţinut video („YouTube, Vloggeri şi Tu”), dar şi ateliere de reciclare creativă şi robotică, dedicate elevilor. Programul complet este disponibil pe pe site-ul www.greentechfilmfestival.ro, iar biletele pot fi achiziţionate de pe Eventbook.ro.

GreenTech Film Festival este un proiect iniţiat de Media Image Factory. Ediţia din 2018 este organizată împreună cu Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Institutul Francez din Cluj-Napoca, Every Can Counts România şi Asociaţia Alucro.

Cu sprijinul: Ambasada Franţei, Institutul Francez din Bucureşti, Every Can Counts România, Institutul Francez din Cluj-Napoca, Asociaţia  Alucro

Parteneri: National Geographic, Cărtureşti, Ecoteca, Liga Studenţilor Electronişti, Ecotic, UniVRse, Undesigned

Parteneri media: TANĂNANA, Zile şi Nopţi, Ziare.com, Business24, Ştiinţă&Tehnică, GreenReport, The Institute, Movie News, PR Wave, Filme-Cărţi, Modernism

Partener monitorizare: Media Trust

Maşina oficială: Groupe Renault

Site: www.greetechfilmfestival.ro

Facebook: www.facebook.com/GreenTechFilmFestival

Instagram: www.instagram.com/GreenTechFilmFestival

Contact presă:

Media Image Factory

office@imagefactory.ro

Photo credits Sergiu Jiduc:  Jeremy Janeczko

 



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.