vos3-afis-final-cmyk

Vaida Outdoor Sessions #3

La a treia ediție a Vaida Outdoor Sessions vor urca pe scena MA Hub din Oradea poeții Florin Dumitrescu (cunoscut și ca textier al unor trupe ca Sarmalele reci, Timpuri noi sau Pasărea Rock) și Anca Zaharia. Soundul va fi asigurat, ca la prima ediție V.O.S., de Denis Matiuț. Seara de performance poetic va avea loc sâmbătă, 22 iulie, începând cu ora 19:00 (open gates: 18:00).

Pentru susținerea pe termen lung a echipei Pragul Vaida, participanții la eveniment sunt încurajați să facă o donație minimă de 5 ron.

aud uruitul de roți al obiectelor/ luând distanță unul de altul și în acel spațiu orbitor/ locuiesc eu

Sergiu Vaida

Despre autori

Florin Dumitrescu (n. 1966, București) debutează ca textier cu Timpuri Noi (1992) și se consacră cu Sarmalele Reci, cărora le este unic textier din 1993. Din 1998, scrie texte pentru Direcția 5, iar mai recent, pentru Pasărea Rock, Mircea Baniciu, RIT, Jazzappella, Iordache, Ninigra, Dan Manciulea și Forțele de Muncă. În poezie debutează cu grupajul Megaviziuni în Marfă (volum colectiv, Editura Salut, 1996, alături de Dan Mircea Cipariu, Sorin Gherguț, Dan Pleșa și Bogdan O. Popescu), după care publică Ana are mere (Cartea Românească, 1997, Premiul ASB pentru Debut). Revine cu ÎNcîntece (Editura Vinea, 2007, Premiul Tiuk! pentru Poezie) și participă cu grupajul Furat la cîntare la antologia Marfă reîncărcată (Brumar, 2012) a aceluiași grup nouăzecist. În aceeași perioadă, publică poemul-poveste Bucătarul Ben în antologia pentru copii Ce poți face cu două cuvinte (Editura ART, 2012). În 2015, ia parte la București 2021, „epopee participativă” ce reunește patruzeci de poeți (ARCUB, 2015, eveniment organizat de Svetlana Cârstean). După volumul Dodii (Editura Nemira, colecția Vorpal, 2016), revine alături de grupul Marfă în proiectul experimental „Dosarte. unfinished”, coordonat de Mihai Zgondoiu (Euro Culturart, București, 2019), cu grupajul Atlantida. Cîntece nemaiauzite.

Anca Zaharia s-a născut în 1991 într-un sat din județul Bacău, a locuit acolo până în adolescență, vreo 10 ani la Brașov, un an în București, iar de un an este stabilită la Oradea. A scris pentru „Revista Hyperliteratura”, „Serial Readers”, „Zile și Nopți”, „Cinemap”, „Fain de România”. Colaborează cu „Dilema veche”. A lucrat în crâșme, în publicitate și la radio, a fost librar și manager de librărie, a făcut PR, comunicare și social media, a tradus cărți și face redactare și corectură pentru câteva edituri autohtone. Autoarea volumelor: Sertarul cu ură, Jurnal de librar, Suicid și Eu n-am trăit războiul. Co-fondator & redactor-șef la „Revista Golan”.

Denis Matiuț (n. 1996, Timișoara), muzician, nume cunoscut în scena underground orădeană. Instrumentist polivalent, a început să studieze muzica de la 7 ani (contrabas) și cântă la chitară, tobe și pian. Are un repertoriu diversificat, trecând pe parcursul anilor pe la mai multe formații și având diferite colaborări, participând la proiecte alternative pop-rock, metalcore sau de muzică electronică. În prezent, compune și produce drum and bass sub pseudonimul O’Den. Trăiește în Oradea.



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.