4.-fotoclassixfestival

Iași | Classix 2024 aduce noutăți

Classix este un festival – experiență și ne invită să ne bucurăm de muzica clasică sub diverse forme; Cărturești Iași este partener al evenimentului și susține entuziasmul Classix.

Classix Festival ajunge în anul 2024 la cea de-a cincea ediție. Evenimentul se va desfășura la Iași, în perioada 18 – 25 februarie 2024, iar abonamentele și biletele au fost puse în vânzare online

Programul Classix se conturează cu încă două concerte anunțate, ambele aflate sub semnul interdisciplinarității și a sincretismului artelor, sporind magia dorinței. 

Concertul Romantic Whispers va avea loc pe 22 februarie 2024, la Casa de Cultură a Studenților, în Sala Gaudeamus. Flautiștii coreeni Soyoun Kim, Jie-Youn Lee și Hyunim Yoon, alături de flautistul elvețian Philipp Jundt, pianistul elvețian Ulrich Koella, baritonul Florin Estefan și pianistul Dragoș Dimitriu vor interpreta compoziții semnate de Rachmaninov, Beethoven, Poulenc, precum și o lucrare prezentată în premieră, Ji Won Kwon: Destiny – Arirang Araiyo pentru 4 flaute și pian (2024). 

Pe 23 februarie, în sala „Henri Coandă” a Palatulul Culturii din Iași va avea loc concertul Reframing the Classics. Pe scena acestuia se vor afla: pianistul francez Jean-Baptiste Doulcet, tenorul polonez Jan Petryka, pianistul elvețian Ulrich Koella și cornistul Petrea Gîscă. Programul concertului include lucrări semnate de Edvard Grieg și Franz Schubert, iar Jean-Baptiste Doulcet va realiza improvizații la pian inspirate de  tablourile prezentate de Felix Aftene din colecția unor pictori ieșeni. 

Classix in Art și Classix în comunitate 

Înscrierile pentru voluntari au început și vor continua până pe 4 februarie 2024, iar formularul poate fi completat online

„Importanța voluntarilor la orice festival este una vitală — nu doar din prisma volumului uriaș de muncă pe care îl presupune acest tip de activitate, ci mai ales din prisma oportunității pe care o au tinerii în a dobândi experiență de lucru și deprinderi noi. Este o experiență minunată pentru ei, iar sensul pe care îl capătă știind importanța contribuției lor le oferă încredere pe viitor să intre pe piața muncii cu un istoric pe care să se poată baza. În fiecare an am avut înscrieri record, sute de voluntari din care a trebuit să alegem între 70 și 150, iar interesul lor ne confirmă faptul că noile generații își doresc să se implice în proiectele cu care rezonează — nu sunt atât de pasivi la oportunități precum predecesorii lor. Desigur, și numărul de festivaluri, ONG-uri, activități care solicită participarea lor s-a multiplicat enorm în ultimii ani, dând astfel posibilitatea tuturor să găsească nișa în care doresc să se implice pentru a-și îndeplini nevoia de a contribui în comunitate, în cauzele în care cred, în a sprijini o schimbare sau în a colecta experiența necesară inserării pe piața muncii. Profilul voluntarului Classix vizează în primul rând curiozitatea și seriozitatea, deschiderea la nou, sociabilitatea, disponibilitatea de a lucra mereu în echipă, un zâmbet larg și multă, multă energie.” a declarat Anca Floroiu, Managerul de Comunicare al festivalului.  

Programul complet al concertelor și al evenimentelor conexe va fi actualizat pe website-ul festivalului, www.classixfestival.ro



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.