Mare fană a prozei scurte, cum mă știți, am dat iama în toate volumele noi de povestiri care-au apărut în primăvara-vara asta. Fără îndoială, Copilăria lui Kaspar Hauser (Polirom) este cel mai bun din serie, chiar, îndrăznesc să spun unul dintre cele mai bune ro apărute în ultimii ani. Bogdan-Alexandru[mai mult...]
Interviuri
Articles
Ana Maria Sandu are carte nouă, apărută, ca și celelalte, tot la Polirom, numai că de astă dată e vorba de un volum de povestiri. Pereți subțiri strânge laolaltă viețile locatarilor unui bloc oarecum banal, dar pe care scrisul Anei îl transformă în loc în care ai vrea să îți[mai mult...]
Durerea e o făptură înaripată este romanul de debut al lui Max Porter, fost librar, actual editor la Granta și Portobello Books. Premiată cu Dylan Thomas Award (2016) și în curs de ecranizare, cartea este de-o frumusețea care vă va lăsa fără grai. Este povestea unei familii din care mama[mai mult...]
Pe Adrian Georgescu l-am descoperit prima oară în volumul ăsta de povestiri. Apoi ne-am tot întâlnit în stradă, la proteste, pe Facebook, unde scrie des despre sport (e jurnalist sportiv la bază, în 2007 fiind desemnat Ziaristul anului la Gala Premiilor Ioan Chirilă), sau comentează cu umor întâmplările din politica[mai mult...]
Într-o zi am primit prin poștă una dintre cele mai frumoase cărți ilustrate – Vulpea și Steaua. Ador vulpile, iar când sunt singuratice și desenate absolute spectaculos mă îndrăgostesc iremediabil. De aici până la a cere un interviu cu ilustratoarea și creatoarea poveștii (pentru care le mulțumesc celor de la[mai mult...]
Radu Vancu este unul dintre oamenii mei preferați din lumea literară – îmi place pentru poeziile pe care le scrie (de la cele ludice dedicate fiului său Sebastian, la cele care total dureroase din volumul Frânghia înflorită), îmi place pentru articolele de opinie și implicarea în realitatea imediată, îmi place[mai mult...]
Pe Veronica Neacșu și Arina Stoenescu le-am cunoscut la lansarea cărții la care cele două au lucrat (a treia variantă!) și totodată la vernisajul expoziției din ceainăria Cărturești Verona (se mai poate vizita până pe 29 martie). Vero ilustrează, Arina e editor la pionier press, o microeditură (cochetă) suedeză specializată pe[mai mult...]
La finalul anului trecut, Editura Humanitas a publicat o nouă carte de călătorie scrisă de Marius Chivu. La mai bine de patru ani distanță, Marius revine în zona de travel cu o călătorie de trei săptămâni realizată în Peru (despre călătoria în Nepal, puteți citi aici). Nu-i lipsește nici volumului[mai mult...]
Bere, Muzici & Povești este o producție video, realizată împreună cu prietenii de la Staropramen, unde oameni unul şi unul, se pun la discuţii cu un interlocutor pe măsura. Finalul? Să ne uităm la episodul 3 din “Bere, Muzici şi Poveşti”. ÎN EPISODUL 3 DIN SERIE, SE ÎNTÂLNESC: RODICA LAZĂR:[mai mult...]
Matei Florian are carteeee nouă! Și voiam neapărat să vă atrag atenția asupra acestui fapt, dar scriind despre ea ar fi stricat toată bucuria – Cexina Catapuxina nu doar că este cel mai frumos titlu de roman românesc contemporan, dar e și-o carte tare specială; o poveste de iubire tristă[mai mult...]