LIT. FRONT-LINE 90’ dialoguri cu scriitori români
2 iunie 2011, ora 19:00 librăria Cărtureşti, Cluj DAN LUNGU
LIT. FRONT-LINE 90’ revine propunându-vă o întâlnire cu prozatorul Dan Lungu, unul dintre cei mai apreciaţi şi traduşi scriitori din literatura română contemporană. Născut în 1969 la Botosani, Dan Lungu este conferenţiar la Catedra de Sociologie a Universităţii „Al.I. Cuza” din Iaşi. Cărţi ale sale eu fost publicate în zece limbi: franceză, germană, italiană, spaniolă, poloneză, slovenă, maghiară, bulgară, greacă şi turcă. A făcut studii postdoctorale de sociologie la Sorbona şi este redactor al revistei Au Sud de l’Est (Paris). În 1996, initiaza la Iasi grupul literar Club 8. În 2005, face parte din grupul de scriitori români invitaţi la „Les belles étrangères”, Franţa. Romanul de debut, Raiul găinilor (Polirom, editia I, 2004; editia a II-a, 2007; editia a III-a, 2010), a fost patru luni în topul vânzărilor editurii franceze Jacqueline Chambon, iar ediţia germană a fost declarată, în decembrie 2007, cartea lunii în Germania. Cel de-al doilea roman, Sînt o babă comunistă! (Polirom, editia I, 2007; editia a II-a, 2010), se află în curs de adaptare cinematografică în regia lui Stere Gulea, iar versiunea franceză a cărţii a fost dublu nominalizată la Premiile Europene Jean Monnet (Franţa, 2008). Tot la Polirom a mai publicat două volume de proză scurtă, Băieţi de gaşcă (2005) şi Proză cu amanuntul (editia a II-a, 2008), precum şi romanele Cum să uiţi o femeie (ediţia I, 2009; ediţia a II-a, 2010) şi În iad toate becurile sunt arse (2011). Alături de Radu Pavel Gheo a coordonat volumul colectiv Tovaraşe de drum. Experienţa feminină în comunism (2008), iar alături de Lucian Dan Teodorovici a coordonat Str. Revolutiei nr. 89 (2009). I se montează piesele Cu cuţitul la os, Nunta la parter şi Vrajitoarea pofticioasa (piesă pentru copii). Este membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.
Pe 2 iunie vă invităm la un dialog de 90 de minute cu Dan Lungu pe marginea literaturii, a scrierii şi publicării, a experienţei traducerii şi a succesului de public. Vom vorbi de asemenea despre viaţa din afara scrisului, despre familie, munca de profesor şi sociolog, pasiuni şi orice altceva va părea important. Vor fi şi două momente de lectură
a autorului (din ultimele romane, În iad toate becurile sunt arse şi Cum să uiţi o femeie), o pauză de ceai şi un final rezervat dialogului cu publicul. Vă aşteptăm la ora 18:45 în ceainăria librăriei Cărtureşti din Iulius Mall pentru o întîlnire reală cu scriitorul Dan Lungu.
„Dan Lungu şi-a făcut intrarea în literatura internaţională cu o
proză copios-satirică de cea mai bună calitate.” (Wiener Zeitung)
“Cine-l citeşte are senzaţia că priveşte un foc de artificii. Inteligenţa sclipitoare, sagacitatea şi uneori maliţia dovedite în înţelegerea sufletului omenesc, ca şi lirismul sobru, viril sînt cuceritoare.” (Alex. Ştef[nescu)
„Altminteri, faptul de a fi scriitor nu mi-a salvat viaţa, dar i-a dat sens, ceea ce e cam totuna. Aş spune că am, mai degrabă, o sensibilitate pentru lumile vulnerabile. Pentru marginali, minoritari, excluşi. Nu doar pentru băieţii de cartier, ci şi pentru batrînii nostalgici după dictatură sau pentru minoritarii religioşi din Cum să uiţi o femeie. Fiinţele fragile şi sucite, care pun mereu în chestiune realitatea normativă în mod direct sau indirect, se bucură de simpatia şi empatia mea.” (Dan Lungu)
There are no comments
Add yours