aff_Mains_CJ

LES MAINS D’ÉCRIVAINS / MÂINILE SCRIITORILOR expoziţie foto de Hannah ASSOULINE

19 aprilie – 14 mai 2012 librăria Cărtureşti Cluj :vernisaj – 19 aprilie 2012, ora 19:00

Joia aceasta vă invităm la vernisajul unei expoziţii pe care suntem onoraţi să o găzduim timp de o lună. E vorba de o selecţie de lucrări din amplul proiect fotografic al artistei Hannah Assouline intitulat LES MAINS D’ÉCRIVAINS (MÂINILE SCRIITORILOR), care ar face cinste oricărui spaţiu expoziţional din Cluj – credem însă că aceste fotografii capătă o semnificaţie aparte într-o librărie pe ale cărei rafturi pot fi găsite multe dintre operele autorilor imortalizaţi. Mulţumim aşadar Institutului Francez din Cluj pentru aducerea acestei expoziţii la Cărtureşti şi domnului director Cristoph Pomez, care va rosti discursul de prezentare. Vă aşteptăm cu drag joi la ora 19:00! „Nu poţi fotografia mâinile filosofilor fără să te încerce un oarecare sentiment de teamă. Deoarece mâna, până a ajunge să fie imaginea mâinii inteligente atât de dragă lui Darwin şi tuturor paleontologilor, este cea care ne permite să cuprindem lumea, ca şi când am prinde o unealtă, ea este, de asemenea, mâna care se reculege. Despre mână se poate spune într-adevăr că se re-culege înainte de a începe lucrul, apucând stiloul sau lovind tastele maşinii de scris cu degetele. Mâna gândeşte, pe când figura exprimă o tensiune, o stare trecătoare, pe care mâna încearcă să şi-o însuşească. Deoarece mâna, mai mult decât oricare alt organ, reprezintă memoria unei îndemânări, aceea de a scrie, cu certă origine în creier, dar care n-ar exista, ar zice Derrida, fără un „a face”, ceea ce trimite la natura organizari inoastre. În orice caz, aşa văd eu aceste mâini de filosofi, despre care nu sunt tocmai sigură că ar fi foarte diferite de mâinile muncitorilor, pe care am avut ocazia să le fotografiez înaintea acestui proiect. E vorba de a pune o problemă. Şi ce ar fi filosofia dacă nu rezolvarea de
probleme. Totuşi, ar trebui să adăugăm: aceste mâini de filosofi nu sunt toate mâini de intelectuali. Mâna lui Lévi-Strauss este nobilă şi graţioasă. Este aşezată alături de o piatră pe care o mângâie. Mâinile lui Levinas sunt mici şi bondoace. Iar Derrida, cu mâna pe volanul maşinii sale, parcă ar fi vrut să mă ducă într-o călătorie. Rolul fotografiei este acela de a arăta, nu de a demonstra. Ceea ce mâinile dezvăluie este că în fiecare filosof zace un artizan. Asemnenea unui muzician, el se poate folosi de degetele sale ca de un partener, dar poate, de asemenea, să folosească doar câteva. Astfel, ceea ce arată fotografiile este îndelunga luptă dintre mână, acest prim instrument al analizei, şi cariera inteligenţei care se deschide înaintea noastră. Am încercat să traduc această umanitate a mâinii…” (Hannah ASSOULINE) Hannah ASSOULINE s-a născut în 1956 la Colomb-Béchar în Algeria. A debutat ca fotograf la „Nouvelles Littéraires” şi a participat la crearea săptămânalelor cu difuzare naţională „L’événement du jeudi” şi „Marianne”. Este membră a Agenţiei Opale şi se consacră fotografiei de scriitori. Expoziţii la: Paris, Berlin, Munchen, Innsbruck etc.
Iată şi lista scriitorilor ale căror fotografii fac obiectul expoziţiei de la Cluj : Jean-Christophe BAILLY, Jean BAUDRILLARD, Béatrix BECK, Emmanuel CARRERE, Maurice G. DANTEC, René de OBALDIA, Delphine de VIGAN, Régis DEBRAY, Philippe DELERM, Jacques DERRIDA, Jean ECHENOZ, Annie ERNAUX, Alain FINKIELKRAUT, Max GALLO, Nancy HUSTON, Régis JAUFFRET, Camille LAURENS, Jean Marie Gustave LE CLEZIO, Claude LEVI STRAUSS, Emmanuel LEVINAS, Bernard-Henri LEVY, Pierre MICHON, Patrick MODIANO, Edgar MORIN, Marie N’DIAYE, François NOURISSIER, Michel ONFRAY, Pascal QUIGNARD, Jean ROLIN, Olivier ROLIN, Françoise SAGAN, Philippe SOLLERS, Philippe SOUPAULT, Alberto MORAVIA, Ismail KADARE. Carturesti Cluj ▪ Str. Al. Vaida-Voievod, nr. 53-55, Iulius Mall, parter Cluj- Napoca, Romania ▪ Tel 0732.003.008 cluj1cart@carturesti.ro www.carturesti.ro



There are no comments

Add yours

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.