parul_venerei_coperta_1

Părul Venerei și războiul de țesut povești al lumii

parul_venerei_coperta_1La Mikhail Shishkin, adevărul devine un ac ascuns într-un ou, ascuns într-un rățoi, ascuns într-un iepure, sau în altceva, și totul a fost ascuns de fapt într-un geamantan – rezultatul poveștilor împletite ale oamenilor, într-o Matrioșka universală în care adevărul și neadevărul devin doar sensuri mai mari și versiuni mai mici ale lumii.

Părul Venerei, al șaselea roman al lui Shishkin, poate fi cel mai bine descris ca având toată emoția specifică clasicului rus, deslușită într-un stil postmodern exhilirant. Un protagonist ce se păstrează anonim, Interpretul, traduce din toate limbile poveștile lumii din dialecte stâlcite și scâlciate de minciună, speranță sau durere ale proscrișilor în căutare de azil într-o țară a făgăduinței. Povești trecute prin război, tortură, evadare și mișcate prin timp și spațiu ca anghilele spre ocean în râuri, amestecându-se în propria citire a protagonistului despre istoria persană, memorii ale unei călătorii la Roma cu fosta sa soție, scrisori spre un fiu înstrăinat, Nabuconodosaurus, stăpânul unei întinderi vaste, imaginate, și jurnalele unei cântărețe uitate, ce a trăit dizolvarea mamei Rusia la începutul secolului XX.

A spune că romanul are o structură narativă unică ar fi o lipsă de considerație. Firele și ițele se interpun, se deznoadă și iarăși se interpătrund, uneori ad-hoc în mijlocul unui paragraf. Precum vechii amanți, personajele își încheie unul celuilalt frazele.

Linia narativă centrală aparține protagonistului, și muncii sale în care traduce mărturiile refugiaților pentru Peter, gardianul și stăpânul sorților. Munca lui Peter constă în a evalua poveștile celor care cer azil, în a distinge minciunile și găurile în sistem și în a preveni erori și povești dubioase în a trece testul controlului. Dacă nu poți desluși adevărul, măcar să elucidezi minciuna, crede el.

La Shishkin, povestirea relevă conștiința colectivă globală, panistorică și intertextuală a unei civilizații, indiferent că este o istorie pe jumătate născocită a unui căutător de azil cecen, nostalgia interpretului spre soția sa înstrăinată sau spre fostul său profesor, sau povești fantastice cu Dafne și Chloe, sau vechii greci. În Părul Venerei, povestea este un pașaport universal, ce acordă cetățenie globală și istorică și responsabilizează asupra trecutul răsturnat în prezent.

 



There is 1 comment

Add yours

Post a new comment