Apiarium | Tărâmul albinelor sau întoarcerea la starea de bine din natură

Care este povestea Apiarium? 

Bunicul lui Ovidiu, Tataie, cum îi spune întreaga familie, s-a ocupat de apicultură încă din anul 1952. El a fost cel care ne-a făcut mereu atenți asupra bioresurselor primare autentice, în starea în care sunt ele oferite de către natură – pur, crud, natural. Tataie, mereu conectat cu pământul știa prea bine că hrana va deveni o resursă mai importantă chiar decât banii și ne-a îndrumat către acest domeniu de activitate. Având sprijinul său, în anul 2013 am înființat APIARIUM, după o îndelungată perioadă de consolidare în partea de cercetare științifică, dezvoltând acest nou drum al apiterapiei. De la pasiunea pentru apicultura tradițională până la inițierea a ceea ce numim astăzi APIARIUM, nu a fost decât un mic pas. La un moment dat a apărut, bineînțeles, și întrebarea referitoare la denumirea gamei de produse. Ne-am dorit să introducem noțiunea de terapie, albine, să facem referire la istoria noastră apicolă și să descoperim un termen elegant pentru a le defini pe toate în simbioză. TERRA APIS a fost de la început omofonul perfect și, mai mult decât atât, tradus în sens larg din limba latină, sintagma „Tărâmul Albinelor” spune cine suntem. 

Dacă ai vrea ca lumea să știe un singur lucru despre produsele Apiarium, care ar fi acela? 

Sănătate. 

Ce te-a determinat să îți faci propriul business? 

Antreprenoriatul era cvasi singura opțiune la care mă puteam gândi, căci acesta a fost modelul de viață pe care l-am putut vedea în familie încă din februarie 1990, când tatăl meu a pus sub lumina tiparului primul număr al ziarului Agenda, un ziar independent și apolitic, născut din dorința pură de a aduce informație „nealterată” cititorului postdecembrist, o publicație care mai există și astăzi pe piață (nemaifiind un business al familiei). 

Cum așchia nu sare departe de trunchi, în anul 2003 l-am cunoscut pe soțul meu, Ovidiu, care la rându-i vine dintr-o familie unde acest spirit antreprenorial a fost foarte bine cultivat. În context de business ne-am și cunoscut de fapt. 

A fost dragoste chiar de la prima vedere, iar contractul pe care l-am semnat la vremea respectivă s-a dovedit a fi unul pe viață. 

La scurt timp după ce ne-am cunoscut, am ales să îmi continui munca alături de Ovidiu. A fost o decizie luată cu inima. Au fost ani frumoși, în care, cu un uriaș entuziasm și cu efervescența specifică vârstei, am creat campanii de publicitate atât 

pentru clienți locali, cât și naționali. Încet, încet, publicitatea devenise însă un domeniu în care toți erau „experți”, clienții atotștiutori, iar munca noastră nu ne mai aducea nici un fel de mulțumire, mai ales când aveam să poleim cu aur (la cerere clientului, evident) și să poziționăm pe piață, produse sau servicii de o calitate discutabilă, în care nu am mai crezut. 

Anul 2008 a fost anul în care, pe fondul crizei economice, am simțit că e timpul să ne redefinim prioritățile și să începem să scriem povestea a ceea ce este APIARIUM acum. 

Ce experiență memorabilă îți vine în minte legată de ceea ce faci acum? Cum a fost prima zi de business?

Prima zi de business, prima zi pe piață nu înseamnă mare lucru. 

Am înțeles însă de foarte multă vreme că natura a înzestrat organismul uman cu un bagaj complex și complet care îi asigură o perfectă stare de funcționare. Această stare este condiționată de alimentarea organismului din exterior cu resurse pe care acesta este capabil să le asimileze și să le utilizeze în funcție de nevoile lui specifice. Dacă vom hrăni organismul cu un „combustibil” prost, nu putem avea pretenția ca acesta să funcționeze la parametrii optimi pe o perioadă lungă de timp. Preocuparea noastră a fost tocmai aceea de a dezvolta produse cu valențe terapeutice, de o valoare incontestabilă din punct de vedere calitativ. Această convingere ne-a plasat astăzi, la mai bine de 65 de ani de tradiție apicolă în familie, la un alt nivel în capacitatea de înțelegere a organismului, fapt care a generat rezultate clinice pozitive, chiar și în situații în care terapia convențională nu a avut soluții. 

Las aici o poveste, o poveste foarte personală care va rămâne pentru totdeauna:

“Am fraza de început. 

Puternică. Atrage prin forța cu care izbește. 

Doar că mi-a părut rău să vă zdrobesc sentimental. Prima dată când mi-am ținut nepoata în brațe a fost după ce a murit. I-am smuls-o mamei ei de la piept. Nu cunosc protocolul, dar pot înțelege. Medicii de la spitalul din Viena au refuzat să discute cu mama. M-au așteptat pe mine. Să vină mătușa să ia deciziile, să sune pentru toate formalitățile. Mama să jelească, să-și înceapă și să-și permită doliul. 

Ea oricum se retrăsese de la orice semăna a interes pentru lumea exterioară. Am luat, așadar, pruncul de câteva săptămâni în brațe. Un corp moale, cald. Murise de puțină vreme. Am sărutat-o și i-am dat-o 

unei persoane de lângă mine. Mărturisesc că mi-am luat repede gândul de la ea. Mama ei își permitea doliul, eu nu. Am privit-o cu frică de reacție. Reacția ei. Cât îi trebuie unei femei să înnebunească? 

Am un răspuns după ce am observat-o pe ea în timp. Poți să înnebunești instant sau poți să lupți. Ea s-a hotărât să lupte. Și-a înmormântat decent fetița, a mai pierdut două sarcini, a trecut printr-o inseminare, s-a interesat de luare de suflet. 

Suna mai bine ca adopția. Sau nu. 

Trăind tragedie după tragedie, trecând fiecare zi fără loc, fără sens, fără iubire de dăruit, ajungi să crești disperarea până la pierderea de sine. Pierdere în care am ajuns să descoperim Altceva. 

Am mers într-o dimineață să discutăm pentru a nu știu câta oară, problemele ei neidentificate clinic și cu cei de la Apiarium. De ce s-a întâmplat să piardă sarcină după sarcină? Nici un răspuns. Asta dacă nu acceptăm ghinionul sau soarta. La mine era exclus să iau în calcul soarta, iar ei nu-i mai adresam nici o întrebare. O purtam uneori după mine în căutarea de noi soluții. Dar ea era cea care suporta. Eu, cu misiunea meu de cârjă, aveam rolul ingrat din margine. 

Îmi amintesc dimineața aceea, o voce m-a îndrumat de la balcon, o altă voce ne-a povestit despre remedii și prevenire, de sentimentul de încredere care mi-a revenit. Nu zic că am descoperit o soluție salvatoare, ci dau mai departe impresia intimă că în cazul unei boli grave aș mai avea o șansă în fața vieții. Să o câștig înapoi, să-mi atrag ce am pierdut printr-un produs din nectarul florilor. Am simțit parfumul. 

Am plecat cu câteva borcănașe de tratament pentru sora mea. 

A rămas însărcinată în două săptămâni. 

Întrebarea. Întrebarea dumneavoastră. A rămas însărcinată în urma tratamentului de la Apiarium? 

Sincer. Nu știu. 

De aceea v-am povestit experiența noastră. Am ajuns disperate la cei de la Apiarium, iar azi avem un bebe acasă. Sănătos. 

O mamă calmă cu un psihic readus la starea de echilibru. Povestea noastră, întâlnirea noastră cu cei de la Apiarium.” 

* P.S. Între timp mai este și un al doilea bebe acasă. Sănătos, voinic. 

Care este cel mai greu lucru cu care te confrunți? 

Convingerile, fricile și inflexibilitatea mentală a oamenilor, influențate în mare parte de mainstream media. 

Primele 3 cuvinte care îți vin în minte când spui România? 

Acasă 

Natură 

Caragiale 

Ce simți că ai învățat în perioada asta? Cum crezi că se vor schimba lucrurile în perioada următoare pentru tine? Ce rămâne? Ce dispare? 

Izolarea nu a fost chiar izolare pentru noi. În toată această perioadă am fost cu ușa larg deschisă pentru clienții noștri care acum, mai mult ca oricând, au avut nevoie să fie ascultați. Au avut nevoie de o vorbă bună, de o încurajare și evident de o soluție completă și coerentă de imunostimulare și imunomodulare. A fost momentul în care clienții noștri au realizat că este mai ușor să previi decât să tratezi, iar acum la „vreme de război” și-au dat seama de importanța acestui îndemn pe care l-au tot auzit de la mine în trecut. Au fost două luni de conectare atât cu clienții noștri, cât și cu familia. Au fost două luni din care am ieșit cu inima plină de iubire, bucurie, amintiri, promisiuni și seninătate. 

La schimbări prea multe nu mă aștept. Pentru mine această perioadă a fost doar despre mai multă conectare, atât cu familia, cât și cu persoanele care ne-au trecut pragul casei cu iederă și despre confirmarea faptului că ceea ce am făcut până acum este corect și din punct de vedere clinic. 

Trăiesc cu convingerea că există loc pentru toți și toate pe lumea aceasta și suntem creați pentru a trăi în armonie cu toate ființele de pe acest tărâm, fie ele micro sau macroscopice. Am înțeles încă de la începutul acestei pandemii că suntem ceea ce suntem datorită virusurilor pentru că s-a descoperit că 8 % din ADN-ul nostru este ADN viral. Virusurile nu doar că au intervenit în evoluția noastră ca specie, ci în evoluția întregului viu. Dacă de la Darwin știm că schema evoluției seamănă unui arbore și că ADN-ul se transmite pe filiera ramurilor, de la ramurile mai vechi la cele 

mai noi care le continuă, recent situația a fost nuanțată de descoperiri care arată că ADN-ul poate trece de la o ramură la alta, de la o specie la alta, prin intermediul virusurilor. Iar asta înseamnă de fapt evoluție. 

Rămâne permanenta preocupare pentru sănătate, pentru o stare de bine atât în plan fizic, cât și emoțional. 

„Ne place mereu să dăm vina pe microbi sau pe Dumnezeu pentru suferința noastră. Nu există nicio problemă în corpul tău, care să nu fi fost cauzată de tine”, e vorba medicului naturopat Robert Morse și bine am face să ne asumăm răspunderea pentru asta, dacă vrem să ne menținem sau să ne redobândim sănătatea. 

Dacă ar trebui să te reinventezi ce anume ai alege să faci? Dacă nu ai fi fost aici, unde ai fi fost? 

Sunt o fire foarte curioasă și vreau mereu să trăiesc tot ceea ce-mi oferă viața. Trăiesc fiecare zi ca și cum ar fi ultima și sunt mereu în acțiune. Foarte greu pot fi ținută într-un loc și acest lucru cu atât mai mult cu cât îmi place să fiu copleșită de activități diverse care îmi aduc bucurie și o permanentă stare de bine. Nu-mi place programul fix, nu-mi plac programările în general, prefer spontaneitatea, atât în muncă, cât și în activitățile de zi cu zi. Acest lucru tocmai datorită faptului că sunt mereu în mișcare, mereu dornică să învăț și să experimentez lucruri noi. Îmi place foarte mult să călătoresc, să călătoresc împreună cu copiii și fiind pasionată de fotografie aș alege să îmbin aceste două pasiuni pentru a-mi făuri un nou rost în viață. 

Mi-ar plăcea foarte mult să le arăt copiilor (nu vorbesc despre copiii mei!) că există un alt fel de viață în afara ecranelor, că viața reală începe acolo unde ei se pot conecta cu Pământul și apoi, ca o urmare firească, cu ei înșiși. 

Trăim vremuri distopice. Cu ce carte ai asocia perioada asta? 

Alice în țara minunilor. 

Dacă dorim să rămânem în această fascinantă aventură, care se numește Miracolul Vieții, trebuie să facem ce am făcut de milioane de ani, adică ce i-a spus Regina Roșie lui Alice, în Țara Minunilor: „Ca să rămâi pe loc, trebuie să alergi continuu!” 

Ai avut o perioadă de cotitură în cariera ta până acum? Dacă da, ne povestești? 

Cum ziceam și în rândurile anterioare, anul 2008 a fost anul schimbării de paradigmă. Anul în care am hotărât să las deoparte întreaga muncă de până atunci și să pornesc pe un nou drum, inițiatic, aș zice acum. 

Un drum călăuzit de către copiii mei, care m-au ajutat să cresc continuu și să devin mama, soția, prietena și omul care sunt. 

Ce brand românesc îți place? 

Mândra Chic. Tuturor oamenilor le plac poveștile. Pot face magie, nu doar pentru copii, în perioade critice precum aceasta pe care o trăim. Spune-ne o poveste scurtă. Am în minte cea mai recentă călătorie. În vremuri încă tulburi, am hotărât să hoinărim cu copiii prin țară. Fără vreun plan anume și fără așteptări prea mari ne-am pornit la drum. Știam doar că solstițiul de vară urma să-l petrecem în Delta Dunării. Iar jurnalul acestei călătorii l-am scris pe măsură ce roțile mașinii se învârteau. Condițiile inițiale. Aparent proaste. Prognoză meteo deplorabilă. Cazuri CoVid19 în creștere. 

Am plecat totuși la data și ora stabilită. De întors, ne-am întors după 10 zile. În tot acest timp norii erau de o parte a cerului, iar soarele de partea cealaltă. Două forțe într-o permanentă luptă pentru podium. Eram parcă între două lumi, de-o parte binele, de cealaltă răul. 

Am ales, de fiecare dată, să mă uit doar la SOARE. 

Și soare am primit în toate aceste zile. Norii, ploaia, furtuna au fost mereu acolo. S-au dezlănțuit violent pe alocuri. Însă doar atunci când eram în mașină, în șalupă, în toate acele momente în care nu am fost direct afectați de ea. Ba din contră, și de aici am luat partea plină a paharului, ne-am bucurat de adierea vântului și de răcoarea adusă de furtunile de vară. 

În fiecare zi, fiecare dintre noi facem o mulțime de alegeri, alegeri care au impact asupra vieților noastre. Noi alegem cum dorim să ne fie viața. Noi ne creionăm viitorul. Trebuie doar să credem. În noi, în ceilalți, în binele comun care ne este așternut pretutindeni. E nevoie doar de curaj. Curajul de a crede în puterea noastră creatoare și vindecătoare.

Visați! 

Visați cu ochii deschiși sau închiși, visați la o viață mai bună!

Veți pune bazele schimbării și totul se va petrece exact așa cum vă doriți. Dacă aveți mintea concentrată pe bine, bine veți culege…

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.