Cărți care ar fi meritat mai mult.

Ianuarie încă nu s-a încheiat, au mai rămas cîteva zile, numai cât să ne alăturăm și noi topurilor și listelor de cărți alcătuite până acum, în încercarea mai degrabă de a scoate la suprafață decât de a clasifica câteva dintre cărțile de care ne-am îndrăgostit în ultimii ani. 

În lumea editorială, fiecare an e marcat de câteva titluri vedetă, cărți despre care citim peste tot, care ne sunt recomandate la tot pasul și care ajung must-read pentru foarte mulți cititori. Doar că, de atâtea ori, la umbra lor se odihnesc pe rafturi mici comori ascunse, titluri pe care le trecem cu vederea, cărți încântătoare care ar fi meritat mai mult. Mai mulți cititori, mai multă atenție, mai multă răbdare. 

Și de-aici a luat naștere nevoia selecției de mai jos, ne-am dorit ca măcar câteva astfel de cărți apărute în ultimii ani, pe care le-am citit fascinați, să fie descoperite și de alți cititori. Fără ambiția și rigoarea cifrelor, nici măcar cu aceea a unei liste întregite sub o cifră rotundă, am pornit în căutarea lor pe firul de păianjen al memoriei, același fir care riscă să le învăluie ascunzându-le de ochii noștri. 

În încheiere, vă mai spunem că lista noastră își dorește să fie un prilej de a descoperi cărțile care e posibil să ne fi scăpat și, totodată, un îndemn de a ne plimba printre rafturi cu mai multă băgare de seamă, căci uneori marea întâlnire poate avea loc oricând. 

Rabih Alameddine, Îngerul istoriei

Dacă Femeia de hârtie e un roman care a cucerit cititorii din întreaga lume și care a fost mult timp o carte îndrăgită și în Romania, Îngerul istoriei a trecut aproape neobservată la noi. E drept, coperta nu putea fi mai rea, iar titlul poate suna bombastic până se declanșează asocierea cu titlul eseului lui Walter Benjamin, dar Alameddine scrie o carte fermecătoare, surprinzătoare la fiecare pagină, alternând scene puternice, greu de citit uneori cu altele de o tandrețe copleșitoare. 

Un roman plin de umor și de poezie, de referințe literare, muzicale și religioase cu totul și cu totul inedite, Îngerul istoriei se deschide cu scena unui dialog între Satan și Moarte, care se întâlnesc să pună la cale viața lui Iacob, un poet homosexual născut în Liban, abandonat de tată, petrecându-și anii copilăriei într-un bordel din Egipt împreuna cu mama, reîntors în Liban în timpul colegiului și apoi emigrând în America, într-un San Francisco cuprins de epidemia de SIDA, în anii 1980, unde asistă pe rând la moartea multor iubiți și prieteni. Singurul adăpost e poezia, dar nici ea nu-l mai ajută cum făcea odată, căci poezia înseamnă chin și aducere-aminte, pe când Iacob e înconjurat de Moarte și ademenit spre apele uitării. 

Orice cititor înfocat va fi fascinat de scenele de dialog între Moarte și Satan, de intervențiile celor 14 sfinți ajutători invocați de oameni în tradiția romano-catolică în timpul marilor epidemii de ciumă (și, da, invocați acum de Iacob, în timpul epidemiei de SIDA), de toate jocurile de cuvinte care fac trimitere la versuri și poeme celebre, de jargonul homosexualilor și autoironia personajului, de observațiile geopolitice strecurate în biografia lui Iacob. 

E o carte care oferă mult mai mult decât reușesc să surprindă cele câteva rânduri de mai sus și care merită fără îndoială să întâlnească mai mulți cititori. 

Jess Walter, Viața financiară a poeților

O carte cu un umor zguduitor, care ascunde o amărăciune zguduitoare. 

Matt e un tip de peste 40 de ani, care, după ce e concediat de la publicația la care lucra ca jurnalist financiar, își începe propria afacere: o platformă online, poetfolio, care oferă consultanță financiară pe limba poeziei. Numai că lucrurile nu merg bine nici de data asta și de-aici începe povestea pe care ne-o spune Jess Walter: una care reușește să surprindă criza financiară, criza vârstei de mijloc, criza familială, sentimentul împlinirii și al ratării, nevoia de poezie, de libertate și de eliberare, toate prinse într-o înșiruire de dialoguri savuroase și de monologuri sub al căror înveliș de cinism și detașare se ascunde o mare tristețe. 

Lydia Davis, Un impuls bizar ｜Defalcare. Aproape nicio amintire

Cele două volume de proză scurtă ale Lydiei Davis publicate de Editura Vellant sunt o minunăție. Fiecare povestire e o încântare stilistică, un prilej de a îmblânzi nerăbdarea și de a citi fiecare rând iar și iar. Volumele alternează proze foarte scurte, de 1-2 rânduri (celebrul flash fiction) sfredelitoare, cu povestiri mai lungi, la fel de necruțătoare, din care răzbat neliniștea, îndoiala, neputința. 

Evald Flisar, Observatorul

Observatorul merită mai mulți cititori chiar și numai pentru faptul că e o carte scrisă de un autor sloven. Evident, nu e cel mai convingător argument, dar pentru noi e îmbucurător când pe rafturile librăriilor apar cărți din zone la care cu greu avem acces. Câți autori sloveni, slovaci, sârbi sau croați sunt traduși în România? Citim foarte multă literatură din spațiul anglo-saxon, mulți autori de limbă franceză sau spaniolă, dar rămân multe locuri pe harta literară la care nu putem ajunge.

Așadar, avem de-a face cu un roman al unui autor sloven, care îl are în centru pe Simon Bebbler, un tânăr de 22 de ani, care află că mai are doar un an de trăit. 

Până la vârsta asta, viața lui s-a desfășurat în cea mai mare măsură în spații imaginare, trăind viețile a numeroase personaje de film și de roman. Încercând să descopere ce ar trebui să facă în acest ultim an care-i rămâne, se cufundă și mai mult în lumea poveștilor din cărți și din filme, aduce o mulțime de personaje și personalități celebre și dă naștere unui thriller captivant. 

Andres Barba, Buna intenție

O apariție editorială încă și mai discretă (și același lucru l-am putea spune și despre celelalte cărți traduse în română ale lui Andres Barba), Buna intenție e un volum de proză scurtă percutant, care adună personaje obsesive, năucitoare. 

Povestirile își trag seva din întâmplări mărunte, obsedante, care ajung să macine până la obsesie, iar eroii lor, ființe singuratice, înstrăinate, mânate de un instinct autodistructiv, ne rămân mult timp în minte, ca niște apariții tulburătoare.

 Orhan Pamuk, O ciudățenie a minții mele

O ciudățenie a minții mele vorbește despre viața turcilor de la periferia Istanbului, despre familie, cu legăturile ei complicate și legile nescrise, despre îndeletnicirea nestrămutată a poporului turc, neguțători iscusiți, care în drumurile lor pe străzile orașului sunt martorii transformărilor acestuia. 

În centrul romanului se află Mevlut, un puști pe care îl îndrăgești de la primele rânduri, surprins ]n parcursul de la copilărie la maturitate. 

Dar partea cea mai fascinantă a romanului lui Pamuk sunt personajele, felul în care le dă viață și relațiile dintre ele, conflictele, duioșia și asprimea cu care eroii săi se raportează unii la alții. 

Există, de asemenea, o mulțime de anecdote și pasaje care descriu case, străzi, feluri de mâncare, o colecție încântătoare pentru cei care iubesc Istanbulul sau cultura turcă. 

Mariusz Szczygieł, Raiul pe pământ

Un polonez îndrăgostit de cehi. Cam așa ar putea fi rezumată foarte pe scurt cartea lui Mariusz Szczygieł. Iar metoda alcătuirii ei poate fi rezumată la una dintre specialitățile poloneze: reportajul. 

Szczygieł încearcă să-i înțeleagă și să-i descopere pe cehi, investigând de la întâmplări cotidiene, concerte, toalete, televiziuni cehești și până la momente din istoria mai recentă sau mai îndepărtată care i-au făcut pe cehi să fie un popor relaxat și dezinhibat, capabil să trateze cu umor și cele mai mai grele momente. (Remarcabilă este scena vizitei papei în Cehia.) 

Raiul pe pământ e presărată cu o mulțime de observații atente și de momente amuzante, generate de o disciplină a documentării și a investigațiilor la fața locului. Se înscrie din acest punct de vedere într-un demers similar cu cel al unei alte poloneze, Malgorzata Wejmer, în București. Praf și sânge. 

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.