lumina-dintre-oceane

Fuga

lumina-dintre-oceaneTom Sherbourne, fost soldat în Primul Război Mondial, ajunge paznic de far la capătul lumii, pe Ianus Rock. Ultimul punct al Australiei, pe care-l văzuse, de pe mare, când plecase în armată. Un soi de evadare și, totuși, o întoarcere la ceva cunoscut. La Capul Partageuse, limba de uscat care desparte două oceane, își găsește, ca dintr-o joacă, și jumătatea, pe Isabel, fiica directorului școlii din mica localitate. Și pleacă împreună în aventura vieții lor.

E un preview din cartea de debut a lui M. L. Stedman, scriitoarea australiană care a făcut, cu această poveste de departe, un record de vânzări și s-a înscris în cursa pentru celebritate. Lumina dintre oceane  a apărut la Polirom, în traducerea Ancăi-Gabriela Sârbu.

Edenica iubire a celor doi se lovește, sistematic, de un blestem: Isabel nu ține sarcinile. Pe a treia o pierde la mustață, chiar când sperau cel mai mult că vor fi părinți. Și, ca un miracol, o barcă în derivă le aduce un bărbat mort și un copilaș care să le vindece frustrarea. Contrar oricăror regulamente, Tom, care raporta tot, după un riguros jurnal de far, decide să ascundă întâmplarea, de dragul Isabelei, și să păstreze copilul, ca pe al lor. O fetiță pe care o numesc Lucy. Lumină.

Exercițiile de descoperire a insulei, care aduc întrucâtva aminte de soția-copiliță din David Copperfield, lasă locul inițierii în a fi părinți. Fiecare gest, fiecare vârstă – și vârsta se măsoară în zile – sunt observate, împărtășite, dătătoare de emoții vii, ca de început de lume. M.L. Stedman combină miraculos asprimea unei vieți pe cont propriu, cu vaporul care-i leagă de uscat venind la câteva luni o dată, cu tandrețea foarte specială pe care o naște singurătatea. Sentimentele se ascut, întâmplările neglijate, deseori, de o lume grăbită capătă altă semnificație. Până când se face timpul ca mica Lucy să se întoarcă în lume. De fosta ei, foarte scurtă, viață o leagă o zornăitoare de argint, care a sosit cu ea în barcă, împreună cu bărbatul fără nume care-i era, pesemne, tată.

Puțin înainte de botezul fetiței, la Cap Partageuse, Tom și Isabel află o poveste tristă. Fiica mai mare a celui mai bogat om din oraș, Hannah, s-a măritat, peste voința tatălui, cu un neamț, Frank Roennfeldt. În urma unui scandal în familie, ginerele nedorit s-a urcat într-o barcă, având copilul de doar câteva luni cu el, și a dispărut pe ocean. În ciuda unei recompense generoase oferite, în al doisprezecelea ceas, de tatăl Hannei, nimeni n-a mai aflat nimic despre ei. Deși ar fi putut avea o viață lipsită de griji, deși studiase la școli de renume, șocul o lasă pe Hannah cu mințile rătăcite. Isabelei nu-i ia mult să facă legătura între drama pe care tot orașul o împărtășește pe la colțuri și norocul providențial care a dat peste ei. Cu toate astea, refuză să îndrepte lucrurile, care au mers deja prea departe.

Între timp, Hannah începe să primească scrisori ciudate, cum că soțul ei a murit, dar copilul e bine sănătos. Anunță poliția, care investighează cazul. Când în plic îi sosește jucăria de argint cu care Lucy venise de nicăieri, Hannah simte că-și va revedea copilul. Contra trei mii de guinee cu care, în Partageuse, puteai să faci orice, unul din prietenii care-i vizitau frecvent pe Tom și pe Isabel spune unde a văzut jucăria. Poliția se înființează la far și visul frumos se isprăvește tragic. După o sumă de tracasări care se lasă cu arestarea lui Tom, Lucy devine Grace și-i este încredințată mamei naturale, Hannah Potts. Între ele începe o luptă inegală, mama insistând să-și redobândească fiica, iar copila jinduind după oamenii pe care i-a cunoscut, la vârsta primelor întrebări, ca fiind părinții ei. Cele două femei încheie un târg: Isabel o va redobândi pe Lucy-Grace, dacă va jura că doar soțul ei a obligat-o să mintă și să tăinuiască pruncul adus de ocean. Însă Isabel alege, ca o răscumpărare a egoismului dintâi, de mamă căreia nu i s-a îngăduit să rodească, dreptatea. Amândoi vor ispăși taina pe Ianus Rock.

Într-o doară, Hannei îi vine în minte soțul ei, veneticul prigonit de toți, care nu s-a răzbunat urând. A rămas, până când valurile l-au împins la far, un om bun. Fiindcă e mai economicos: de iertat ierți o singură dată, de urât trebuie să urăști în fiecare zi. Și hotărăște să ierte. Cândva, demult, într-o cabină de vas, cavalerismul lui Tom o scutise de implicarea ineptă într-un joc de golani. Peste ani, și în împrejurări mult mai aspre, îi întoarce gestul, dobândindu-le, lui și lui Isabel, libertatea.

„Ia-i unui om minciuna vitală și-i vei lua astfel fericirea”  –  ecoul din Ibsen trece, ca un blestem, peste viețile lor, în care Lucy nu mai apare. Târziu, au tihnă și grădină de trandafiri, însă pe Isabel o macină un cancer, boala durerilor nespuse. Boala secretelor și a prăpăstiilor dintre doi oameni singuri, cărora doar li s-a părut că se cunosc. După ea va rămâne o scrisoare care-i va ajunge lui Lucy prea târziu. Așa cum a fost și cu mama lui Tom, moartă fără ca el s-o mai reîntâlnească, așa cum a fost și cu tatăl lui. Christopher, copilul lui Lucy și al unui aviator, pe care Tom îl cunoaște la vârsta la care a întâlnit-o și pe ea, va avea, poate, altă soartă. Speranța reaprinde farul.

Lumea profesioniștilor care știu totul, în cele mai mici detalii, despre ceea ce au de făcut, și mai nimic despre viață, despre șansele, ironiile și cinismele ei transpare limpede în scriitura aproape fără cusur a lui M.L. Stedman. Și de asta, schimbând ce e de schimbat, scenariul din altă lume, aparent foarte îndepărtată, naște atâta empatie. Ni se întâmplă, într-un fel sau altul, tuturor. Fără să știm dacă a fi pregătiți cum se cade ține de noi, sau de țesătura amplă și complicată a destinului. De asta sperăm și ne temem.



There is 1 comment

Add yours

Post a new comment