indragostiti de carti_FB Page Cover

Îndrăgostiți de cărți: portrete celebre

În lunga ei istorie, literatura a fost martora și pretextul multor povești de dragoste. O mulțime de personaje celebre au inspirat și modificat felul în care cititorii își reprezintă sau trăiesc iubirea. Ar mai fi fost ea, iubirea, ce este astăzi fără Romeo și Julieta sau Emma Bovary? Ne-am mai fi îndrăgostit la fel?

Sunt întrebări pe care ni le punem în fiecare an în preajma lunii februarie.

Și totuși… ce ne facem cu pasionalii, bizarii și răscolitorii îndrăgostiți de cărți? Personajele celebre din literatură, oameni de hârtie întruchipând oameni în carne și oase, care trăiesc povești tulburătoare de dragoste în mijlocul cărților?

Ce ne facem cu Hanta, personajul lui Hrabal din O singurătate prea zgomotoasă, care declară: „De treizeci și cinci de ani, lucrez între hârtii vechi și acesta este love-story-ul meu…”?

Sau cu Firmin al lui Sam Savage, șobolanul care se naște într-o librărie și ajunge să-și schimbe natura rozătoare de cărți într-una cititoare?

Sau cu Peter Kien, sinolog, un savant nebun și orb, pentru care biblioteca este reper, refugiu, sanctuar, locul în care poate să trăiască și să moară? (Orbirea, de Elias Canetti)

Ce ne facem cu Cititorul lui Calvino, prins în începutul fără sfârșit al romanului în care o cunoaște pe Cititoare? (Dacă într-o noapte de iarnă, un călător)

Și ce ne facem cu librarul Vesnei Goldsworthy, angajat de marele Gorsky să-i facă biblioteca perfectă și a cărui dragoste pentru cărți îl face să se viseze un fel de Cupidon?

„Când mi-a prezentat îndatoririle, Gorsky a spus că biblioteca ar trebui să îl încânte pe orice connaisseur în ale artei. Eu voiam să realizez mai mult. Voiam să îmi imaginez o femeie îndrăgostindu-se de el doar plimbându-se prin biblioteca lui; şi iubirea aceea ar fi fost creaţia mea.”

Ei bine, dacă am aflat ceva lucrând într-o librărie, e că poveștile de dragoste dintre copertele unei cărți pot fi nenumărate, iar dragostea – extrem de cuprinzătoare. Vă lăsăm mai jos câteva portrete ale îndrăgostiților de cărți care vă dau întâlnire la rafturile noastre.

Omul obsedat de cărți, de Allison Hoover Bartlett

John Gilkey nu este doar personaj de hârtie, pare să fi existat cu adevărat. Este hoț de cărți rare (și de bani cu care să și le procure în unele cazuri – pentru care ajunge să facă și pușcărie), colecționar, biblioman, cu o dragoste maladivă pentru cărți și cu obsesia că ele reprezintă o cale de acces spre un statut social – atâta timp cât sunt scumpe, sunt recomandate de diverse instituții cu autoritate și fac obiectul de discuție al oamenilor importanți, rafinați și cultivați.

„Hoții îndrăgostiți de cărți, care le furau, pur și simplu pentru că le iubeau”

„Gilky e genul care fură din iubire…”

”Obiectele pe care le colecționăm spun ceva despre noi. Faptul că Gilkey preferă cățile din clasamentul Modern Library merge mână-n mână cu dorința lui de a fi admirat. Nu-și urmează propriul lui gust cii pe cel al specialiștilor. Cărțile sunt deja validate, sunt hituri care-ți garantează succesul, care sigur impresionează”.

Ce să fac cu cărțile mele? Era întrebarea. Iar răspunsul, Citiți-le, îl trezea la realitate. Dar, oricum, dacă nu puteți să le citiți, n-aveți decât să le mângâiați. (…) Dacă nu vă pot fi prieteni, să vă fie cel puțin cunoștințe. Dacă nu vă pot intra în cercul vieții, nu ezitați să le dați măcar un strop de recunoaștere”.

Matilda, de Roald Dahl

Matilda este o fetiță-minune, care la cinci ani știe să citească și citește chiar Dickens, Hemingway, Kipling, Jane Austen și care reușește să facă foarte ușor și calcule matematice. Părinții nu îi încurajează pasiunea pentru citit, cât mai degrabă o îndeamnă să facă ceva mai folositor sau să se uite la televizor. Tatăl este un vânzător de mașini care face bani din escrocherii, iar mama este o cucoană înțepată care se uită la televizor și merge să joace bingo, așa că pentru Matilda cărțile devin cel mai bun refugiu.

Matilda: „- Domnul Hemingway spune o mulțime de lucruri pe care nu le înțeleg, mai cu seamă despre relațiile dintre bărbați și femei. Dar tot îmi place cum scrie. Are un fel de-a povesti, încât parcă ești acolo, cu el, și totul se întâmplă chiar sub ochii tăi.”

„Cărțile o purtau cu ele în lumea lor și-o ajutau să cunoască oameni extraordinari, care duceau vieți uimitoare. Navigă pe mare cu Joseph Conrad. Călători în Africa cu Ernest Hemingway și-n India cu Rudyard Kipling.”

”Citind atât de mult, căpătase o viziune despre viață care lor (părinților) le lipsea. «Dacă i-ar citi și ei pe Kipling sau pe Dickens, ar înțelege că viața înseamnă mai mult decât înșelătorii și uitat la televizor»”

O singurătate prea zgomotoasă, de Bohumil Hrabal

Hanta e un personaj singuratic care presează hârtie veche. De regulă selectează cărțile care merg la presat și pe unele dintre ele le salvează.

„De treizeci și cinci de ani lucrez între hârtii vechi și acesta este love-story-ul meu.”

„De treizeci și cinci de ani presez hârtie veche și cărți, de treizeci și cinci de ani mă murdăresc cu litere, astfel încât mă asemăn dicționarelor enciclopedice, din care, în tot acest timp, am presat trei tone.”

„De treizeci și cinci de ani presez hârtie veche, și pentru munca asta a mea un om are nevoie nu numai de pregătire universitară sau de liceul clasic, ci și de seminarul teologic.”

Povestea fără sfârșit, de Michael Ende

Bastian Balthasar Bux este un băiețel căruia îi place să citească și care ajunge să fure o carte dintr-o librărie. Se scunde cu ea în pod și rămâne să citească toată noaptea fără să-și dea seama, pentru că se trezește pe tărâmul Fantazia, ca fiind unul dintre cei care se luptă să apere și să salveze ținutul.

„E un lucru tare misterios cu pasiunile omenești, iar în cazul copiilor totul se petrece la fel ca și în cazul celor maturi. (…) În cazul lui Bastian Balthasar Bux pasiunea erau cărțile.”

Bătrânul care citea romane de dragoste, de Luis Sepulveda

Antonio Jose Bolivar Proano e un bătrân care rămâne văduv de tânăr și se retrage în sălbăticie. Își găsește plăcerea citind romane de dragoste, siropoase pe care i le aduce un dentist care vine să-i trateze pe băștinași. Totul începe după o discuție cu un preot, căruia, ulterior, îi fură cartea din buzunar când adoarme. Începe să citească, să empatizeze cu personajele și încearcă să descopere în cărți ce este dragostea.

„Ştia să citească. Aceasta fusese descoperirea cea mai însemnată din viaţa lui. Ştia să citească. Era posesorul antidotului care te lecuia de boala ucigătoare a bătrâneții. Ştia să citească.”

Hoțul de cărți, de Markus Zusak

Liesel Meninger este încredințată împreună cu fratele ei unei familii adoptive în afara Munchenului, în timpul războiului. Tatăl adoptiv o învață să citească și în foarte scurt timp nu se mai poate desprinde de cărți. Totul începe, mai degrabă, după ce asistă la incendierea publică a cărților interzise, de unde reușește să salveze câteva și să le ducă acasă. Apoi începe să fure de la soția primarului, cu care la un moment dat ajunge la o înțelegere. Lectura îi trezește imaginația, empatia, compasiunea și instinctul de a salva și de a lupta pentru lucrurile și pentru oamenii la care ține.

Liesel Meninger… „astfel începe o poveste despre dragostea de cărți și de cuvinte”.

Stoner, de John Williams

John Stoner e un tânăr sărac din provincie care lucrează la ferma părinților și merge la facultatea de agricultură. După ce pierde anul din cauza cursului de literatură engleză, începe să descopere lectura, învață să citească în limba latină și își schimbă profilul, transferându-se la filologie și devenind asistent universitar. Stoner este un singuratic, are un destin marcat de înfrângeri, o căsnicie eșuată și de fiecare dată își găsește refugiul în cărți.

„În timp ce mintea aborda subiectul, se angaja în luptă cu forța literaturii și încerca să-i înțeleagă natura, era conștient că în interiorul lui se producea o continuă schimbare; și conștient fiind de asta, ieșea din sine și pătrundea în lumea care îl cuprindea și pe el, și atunci știa că poemul lui Milton pe care îl citea sau eseul lui Bacon sau piesa lui Ben Jonson transformau lumea despre care vorbeau, o transformau pentru că depindeau de ea.”

„Dragostea față de literatură (..) – dragostea pe care o ținuse ascunsă de parcă era ceva ilicit și periculos, a început să o afișeze, timid mai întâi, apoi cu curaj și, în cele din urmă, cu mândrie.”

 



There are no comments

Add yours